Banca I, rândul de la perete...privirea mea te caută în permanenţă dar nu mai eşti acolo...de fapt, nu mai exişti...totuşi, azi parcă faţa iţi este mai luminată...dar zâmbetul de pe chipul
tău...mai fals ca niciodată...
Eşti aici, lâmgă mine, the same identity...but different. The same smell, the same motions...care nu mint niciodată...the same voice...pe care o recunoşti din 1000...acelaşi ceas îngust care arată şi acum că timpul nu stă după noi...
Privesc scaunul gol care atunci...pf...s-a pus profa fix în faţa mea...:-j...dar scaunul e încă acolo...gol...Erai...zilnic...te căutam...te găseam...te priveam...şi visam la ceva imposibil...
Abia dacă ne salutam şi totuşi, telefonul acela...pe la 21:00...cred că de acolo a început totul...
"Mama e plecată din oraş şi nu vreau să imi petrec noaptea alone.Am chemat pe altcineva dar nu poate să vină şi nu ştiu la cine să apelez...crezi că ai putea..?" ..wow...dar WOW...mai-mai să imi scape telu` din mână...nu ştiam cum să reacţionez...parcă auzeam o voce interioară.."GO!"...dar stai!...neah...
A trecut ceva timp de atunci dar nu am uitat niciun detaliu.A fost o noapte specială...şi nu spun asta pt că s-ar fi întamplat ceva nemaipomenit...a fost ceva special doar pt că în acea seara am început o frumoasă prietenie...am început să cunosc cu adevărat persoana care îmi atrăgea privirea zilnic, de la care nu îmi mai puteam lua gândul...şi da, era exact cum îmi imaginasem deşi trecuse prin multe..
Te-ai plictisit? vezi că în colţul paginii, pe sus pe acolo e un x-uleţ roşu...:)
...mult mai devreme decât speram, la doar 2-3 luni de când ne-am cunoscut, dar la timpul potrivit....
Zilele treceau, râsetele se înmulţeau, inima bătea...muream de nerăbdare să vorbim deşi eram împreună aproape mereu, subiectele nu se terminau niciodată...mereu mai era ceva de spus, un comentariu banal de făcut, o glumă aparent stupidă, un banc sec...chestii minore de care ştiam să ne bucurăm...apusul soarelui era ceva magnific...un fenomen pe care îl studiam împreună mai mereu şi ne aducea zâmbetul pe buze...Crângaşi...
Oare simţeai cum te privesc? Cum îţi analizam toate gesturile...toate vorbele...?
Era suficient pt mine...O prietenie de invidiat pot spune...dar cred că mă limitez doar la "de apreciat"...
tău...mai fals ca niciodată...
Eşti aici, lâmgă mine, the same identity...but different. The same smell, the same motions...care nu mint niciodată...the same voice...pe care o recunoşti din 1000...acelaşi ceas îngust care arată şi acum că timpul nu stă după noi...
Privesc scaunul gol care atunci...pf...s-a pus profa fix în faţa mea...:-j...dar scaunul e încă acolo...gol...Erai...zilnic...te căutam...te găseam...te priveam...şi visam la ceva imposibil...
Abia dacă ne salutam şi totuşi, telefonul acela...pe la 21:00...cred că de acolo a început totul..."Mama e plecată din oraş şi nu vreau să imi petrec noaptea alone.Am chemat pe altcineva dar nu poate să vină şi nu ştiu la cine să apelez...crezi că ai putea..?" ..wow...dar WOW...mai-mai să imi scape telu` din mână...nu ştiam cum să reacţionez...parcă auzeam o voce interioară.."GO!"...dar stai!...neah...
A trecut ceva timp de atunci dar nu am uitat niciun detaliu.A fost o noapte specială...şi nu spun asta pt că s-ar fi întamplat ceva nemaipomenit...a fost ceva special doar pt că în acea seara am început o frumoasă prietenie...am început să cunosc cu adevărat persoana care îmi atrăgea privirea zilnic, de la care nu îmi mai puteam lua gândul...şi da, era exact cum îmi imaginasem deşi trecuse prin multe..
Te-ai plictisit? vezi că în colţul paginii, pe sus pe acolo e un x-uleţ roşu...:)
...mult mai devreme decât speram, la doar 2-3 luni de când ne-am cunoscut, dar la timpul potrivit....
Zilele treceau, râsetele se înmulţeau, inima bătea...muream de nerăbdare să vorbim deşi eram împreună aproape mereu, subiectele nu se terminau niciodată...mereu mai era ceva de spus, un comentariu banal de făcut, o glumă aparent stupidă, un banc sec...chestii minore de care ştiam să ne bucurăm...apusul soarelui era ceva magnific...un fenomen pe care îl studiam împreună mai mereu şi ne aducea zâmbetul pe buze...Crângaşi...
Oare simţeai cum te privesc? Cum îţi analizam toate gesturile...toate vorbele...?
Era suficient pt mine...O prietenie de invidiat pot spune...dar cred că mă limitez doar la "de apreciat"...
